Redefinirea femeii fatele: Mata Hari în versiunea lui Pat Shipman

Mata Hari

Cunoscută şi ca femeia fatală care şi-a folosit farmecul în slujba serviciilor secrete de informaţii şi spionaj, Mata Hari rămâne încă o necunoscută care fascinează.

Pat Shipman , profesor de antropoligie la Univ. Pennsylvania, propune în cartea sa – „Mata Hari, femeia fatală” – descoperirea acestei femei, pe numele real Margaretha Zelle,  caracterizată ca o femeie devastator de frumoasă, lipsită de scrupule.

Poate cea mai celebră spioană din lume, Mata Hari era o femeie pe cât de frumoasă, pe atât de inteligentă. Cunoscătoare a mai multor limbi străine, istoria recentă ne-o prezintă ca un simbol al sexualităţii care a fost amanta a mai multor ofiţeri  de rang înalt, chiar şi a miniştrilor francezi din acea epocă.  În 1917, Mata Hari a fost condamnată şi executată pentru spionaj şi pentru că se făcea responsabilă asupra morţii a 50.000 de soldaţi francezi.

Asupra aspectului de spioană a planat mereu un mister şi o îndoială. Îndoială în care a crezut şi Shipman, care încearcă să o dezvinovăţească pe Mata Hari de acuzaţia de spionaj în urma unei munci de cercetare asiduă. Shipman arată, prin intermediul a zeci de documente secrete a oficialităţilor franceze, că Margarethe Zelle nu a fost spioană, ci doar o femeie frumoasă şi dorită.

Cartea „Mata Hari, femeia fatală” aduce cititorilor  o altă  interpretare a ultimilor ani de viaţă a femeii care, la începutul secolului trecut, a pus pe jar întreaga Europa şi a distrus zeci de destine. Mata Hari.

 

Reclame

„Neliniştiţii”: lupta unui detectiv de a afla adevărul

A scrie „atrăgător” e un talent, a crea suspansul e o ştiinţă. O propoziţie care se aplică şi romancierului John Connoly, autorul romanului poliţist „Neliniştiţii”.


Un roman care te farmecă, te ţine în suspans încă de la începutul poveştii.
Connoly este un meşteşugar bun al cuvintelor,  care apelează la un subiect care are corespondent şi în realitate.

Cartea are la bază pornografia infantilă, relaţii incestuale şi abuzurile sexuale ale unor taţi demenţi asupra propriilor copii. Charlie Parker, personajul principal, este un detectiv particular din Portland, părăsit de soţie şi fata lor. Parker se angajează într-o misiune periculoasă, pornind pe urmele unor agresori sexuali, vrând să găsească reţeaua de pedofili şi s-o distrugă.  Pe măsură ce Parker găseşte mai multe indicii şi se afundă în rezolvarea misterului, el devine oţintă umană, astfel încât detectivul ia totul ca pe ceva personal, iar banii nu mai reprezintă un motiv pentru el.

Operaţiunea devine tot mai tensionată, înfricosătoare pe alocuri şi are situaţii de grad zero din care Parker iese într-un mod spectaculos. Urmărind investigaţia, trecem, alături de Parker, prin toate mediile sociale, de la lumea puşcăriaşilor şi drogaţilor, până în lumea calmă a pensionarilor. Bătut, arestat şi la un pas să-şi piardă viaţa, Parker nu renunţă.

Fragmente din carte:

„Avea o armă în mână. Îl soma pe Lang să se oprească. Lang se întoarse şi încearcă să caute ceva pe la spate, pe sub cămaşă. Am auzit-o pe Carrie somându-l pentru ultima oară să-şi ridice mânile, dar el nesocoti somaţia. Apoi am văzut arma în mâna lui Carrie şi am auzit o împuşcătură în timp ce Lang se răsucea şi cădea la pământ”

„Observăm anxietate, dificultatea de a dormi, câteodată spaima din timpul nopţii, când copilul se trezeşte ţipând neconsolat, fără să-şi mai amintească dimineaţa nimic din cele întâmplate. Există şi muşcatul unghiilor, smulsul părului, refuzul de a merge la şcoală, insistenţa de a dormi cu un părinte de încredere. Băieţii au tendinţa să se exteriorizeze prin gesturi, devenind mai agresivi, în timp ce fetele tind să se închidă în ele, devenind mai retrase şi depresive”.