Află care sunt cei mai bine vânduţi scriitori români contemporani

Într-un top al celor mai bine vânduţi scriitori români contemporani Mircea Cărtărescu ocupă prima poziţie. Topul se referă strict doar la banii câştigaţi din vânzarea cărţilor. Dacă până în 1989 drepturile de autor erau plătite cu maxim 4.500 de lei pe coala de tipar (circa 20 de pagini de A4), după ’89 lucrurile s-au schimbat, majoritatea editurilor mari din România plătind între 7 şi 12% din valoarea exemplarelor vândute.

Cărtărescu a reuşit să obţină prima poziţie şi datorită faptului că 35 dintre titlurile sale au fost traduse şi în străinătate, de distribuţia cărţilor sale – peste hotare – ocupându-se editurile germane Paul Zsolnay şi Suhrkamp, care oferă 70% din valoarea exemplarelor vândute. Asta în timp ce editura Humanitas, care se ocupă în România de operele sale, oferă doar 10 procente.

În 21 de ani, de la debutul său, Mircea Cărtărescu a reuşit să agonisească 540.000 de dolari. Acesta este urmat de Gabriel Liiceanu şi Dumitru Radu Popescu cu 460.000 de dolari, respectiv 440.000. Pe locurile 4 şi 5 se află Andrei Pleşu şi Nicolae Breban cu 300.000, respectiv 290.000 de dolari.

 

Anunțuri