Mircea Eliade: Despre tinereţe şi bătrâneţe (I)

* Despre tinereţe şi Bătrâneţe, Oceanografie, Mircea Eliade

Îmi place să revin mereu la probleme banale sau insolubile (ceea ce poate să însemne acelaşi lucru) şi găsesc în meditarea lor o hrană pe care nici actualitatea, nici problematica de avangardă nu mi-o pun la îndemână.  Meditez adesea, de pildă, la foartea vechea şi complicata problemă a tinereţii.

Tinereţea, în sine, rămâne pentru mine o enigmă; căci ea are întotdeauna dreptate, şi totuşi este întotdeauna mediocră, plată şi impotentă. Înfiorătoarea impotenţă a tinereţii! Cât eşti tânăr, eşti ursit parcă unei inconsistenţe funciare; nu poţi realiza nimic, adică nu poţi naşte din tine nimic organic, ci numai fragmente (chiar de geniu, dar numai fragmente) de viaţă, discontinue, inegale, fară stil. Inutil te zbaţi, inutil gândeşti; nu înţelegi mai niciodată nimic, nu iei contact cu realităţile, nu respiri viaţa.

Cumpără acum volumul Oceanografie de Mircea Eliade si beneficiezi de o reducere de 63% 

Greşit se spune că  tinereţea este mai aproape de viaţă, căci între ea şi viaţă nu intervin decepţiile, experienţele, construcţiile mentale care caracterizează maturitatea. Dimpotrivă, tinereţea aduce cu sine un milion de superstiţii, de idei bine mistuite, de sugestii şi iluzii – pe care le interpune întotdeauna între ea şi viaţă.

Un contact direct cu viaţa nu-l poate da decât maturitatea, şi perfect numai bătrâneţea. Nu începi să trăieşti real decât în jurul vârstei de patruzeci de ani. Până atunci nu trăieşti decât în gesturi, în intenţii, în nostalgia viitorului şi amintirea trecutului.

Este ciudat că tinerii au mai precis simţul trecutului decât oamenii maturi. Un tânăr trăieşte mult mai mult cu amintirile decât trăieşte un om de 50-60 de ani. Nu numai atât; la un tânăr, trecutul este întotdeauna un element prezent, cât de paradoxal ar părea acesta. Este permanent legat, printr-o osmoză neîncetat alimentată, de amintirile lui. Nu le vede, încă, aşa cum le poate vedea un om matur. Nu s-a detaşat încă de ele.

Ceea ce este deprimamt în spectacolul tinereţii manifestate este totala ei lipsă de originalitate. E absurd să se spună că „tinerii” sunt originali, personali, noi. Originalitatea lor constă în faptul că nu înţeleg bine anumite lucruri pe care mai târziu le vor înţelege precis, şi atunci nu le vor mai spune, pentru că nu îi vor mai interesa. Tinerii sunt un soi de lăutari, care trag cu urechea şi apoi reproduc „adevărurile” după ureche, dând impresia de originalitate.

Cereţi unui tânăr să scrie o carte asupra vieţii şi vă va aduce un manuscris de o mie de pagini, într-atât ştie de multe şi atât de importante, noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o sută de pagini; un bătrân, cel mult douăzeci.  Este în această anectodă întreg destinul tinereţii, acela de a fi îmbătată prea mult de spaţiu şi timp.

Va urma 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Mircea Eliade: Despre tinereţe şi bătrâneţe (I)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s