Film documentar online: Întoarcerea regelui

Urmăreşte filmul documentar online: Întoarcerea regelui

Mihai I, născut la 25 octombrie 1921, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe al Casei Regale Hohenzollern, este strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. A fost suveran al României de-a lungul a două perioade. Prima dintre ele a fost cea între anii 1927-1930, când a devenit rege ca urmare a morţii bunicului Ferdinand şi a renunţării la tron a lui Carol al-II-lea în 1926.

Cea de a doua perioadă a fost între anii 1940-1947. Pe 30 decembrie 1947, constrans de catre comunisti, regele Mihai a abdicat şi s-a refugiat la Versoix (Elveția).

Deşi a încercat să revină în ţară după căderea regimului comunist, intrarea acestuia pe teritoriul României a fost refuzată de către cei care se transformaseră din comunisti in democrati.

Pe 25 octombrie 2011, când a împlinit 90 de ani, Regele Mihai s-a adresat Parlamentul României. A fost aplaudat la scena deschisa. Regele Mihai nu mai vorbise in fata parlamentului de 65 de ani.

Vizionare online film documentar Întoarcerea Regelui Mihai

Intoarcerea Regelui

Vezi mai multe filme documentare

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s