Ruşii au şi ei un Labiş. Moartea lui Esenin: între sinucidere şi asasinat

Între Serghei Esenin şi Nicolae Labiş există multe asemănări. Ambii au fost consideraţi mari talente ale literaturii, iar acum sunt printre cei mai mari poeţi ai ţărilor pe care le reprezintă şi nu numai. Atât Labiş, cât şi Esenin au murit în luna decembrie, de tineri, în condiţii suspecte. Moartea lui Labiş a fost clasată ca accident, iar cea a poetului rus ca sinucidere. Însă, după căderea “cortinei roşii” au apărut mai multe mărturii care arată că cei doi au fost asasinaţi.

O moarte stranie

Serghei Esenin s-a născut în 1895, iar 30 de ani mai târziu, pe data de 27 decembrie 1925 a fost găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Leningrad, actual Sankt Petersburg. Moartea sa a fost clasată drept sinucidere, însă asupra acestui aspect au existat din totdeauna mari îndoieli.

Esenin, unul dintre cei mai mari şi mai iubiţi poeţi ruşi, a părăsit Moscova şi a ajuns în Leningrad în ajunul Crăciunului din 1925, cazându-se la hotelul Angleterre. Acesta fusese internat din cauza unei depresii puternice, însă avea gânduri mari. Dorea să lase în urma viaţa tumultoasă îmbibată de alcool şi să se apuce să lucreze la un roman.

În seara de 26 decembrie Esenin primeşte vizita bunului său prieten Wolf Erlich, care îşi aminteşte că poetul rus i-a înmânat o poezie despre care i-a spus că e “scrisă cu sânge”. A doua zi Erlich s-a întors la hotel şi, văzând că Esenin nu-i răspunde, a forţat uşa camerei, alături de portarul hotelului. Ceea a văzut înauntru l-a marcat pe viaţă. Esenin era spânzurat de tavan şi avea mai multe crestături la mâna stângă. Esenin era mort, când a fost găsit, de circa 7 ore, după cum aveau să stabilească medicii. Poezia “scrisă cu sânge” era de fapt un “La revedere”:

La revedere, prietene, la revedere.
Dragul meu, în inima-mi rămâi.
Despărţirea ce se prevede
Promite o nouă revedere.

La revedere, prietene, rămân tăcut
Nu fi trist şi în sprâncene crunt –
În această viaţă, a muri nu e noutate;
Nici să trăieşti, ar fi mai nou decât atât.

Verdict: sinucidere

Moartea poetului a fost clasată sinucidere. Printre argumentele aduse au fost si:
– poetul venea după o depresie
– acesta era un alcoolic
– poezia “scrisă cu sânge”

Însă, asupra morţii sale misterioase au planat mai multe îndoieli.

Erlich, prietenul lui Esenin, spune că acesta avea de gând să se schimbe, să renunţe la alcool. Un om care are asemenea planuri nu s-ar sinucide. De asemenea, crestăturile de la mâna stangă nu se explică nici ele, din moment ce acesta s-a spânzurat … Ce rol aveau tăieturile?
În camera de hotel hainele şi hârtiile poetului erau împrăştiate, ca şi cum cineva le-ar fi răscolit. Dar, dincolo de aceste argumente, cel mai puternic argument este reprezentat de problemele poetului cu puterea socialistă şi cu CEKA, precursoarea KGB-ului. Acestea l-ar fi anihilit, mascând asasinatul.

O viaţă tumultoasă

Deşi a trăit doar 30 de ani, Serghei Esenin a avut o viaţă tumultoasă, presărată cu poveşti de dragoste şi despărţiri care l-au aruncat în tumultul alcoolului şi în depresii puternice. A fost căsătorit de 5 ori, printre soţiile sale fiind şi una dintre nepoatele lui Tolstoi, dar şi celebra balerină Isadora Duncan. În urma sa, au rămăs poeziile sale, adevărate poveşti de viaţă.

Scrisoare de la Mama

Ce gânduri fruntea asta
Va mai scorni îndată?
Ce potrivite lucruri
Voi mai găsi de scris?
Cu slovele lui strâmbe,
Pe masa-ntunecată,
Răvaşul mamei zace
În faţa mea deschis.

Ea-mi scrie: Puiul mamei,
Daca ţi-i dor de-acasă,
Atunci te rog pofteşte
De sărbători la noi.
S-aduci nădragi tătucăi
Mie-o broboadă groasă –
La noi sunt tare multe
Necazuri şi nevoi.

Că eşti poet de seamă
M-am nici-o bucurie
Că faima cea deşartă
Mi te-a băgat în jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri
Cu braţele pe plug.

Bătrână sunt şi trupul
De-abia mă mai ridică,
Dar dacă tu departe
Prin târguri nu plecai.
Eu astăzi aveam noră
Frumoasă şi voinică
Şi pe genunchi dam huţa
Un nepoţel bălai.

Dar tu copiii voştri
I-ai risipit prin lume,
Ţi-ai dat uşor nevasta
Unui bărbat străin.
Şi singur, fără sprijin,
Nu ştiu de ce anume,
În vălmăşagul crâşmei
Te-ai cufundat deplin.

Tu, sufleţelul maicăi,
Serioja, ce-i cu tine?
Erai aşa cuminte
Şi-aşa de gânditor,
Încât spunea tot satul:
Ce fericit e-n sine
Şi Aleksei Esenin
Că are-aşa fecior.

Dar tu nădejdea noastră
O amăgişi amarnic,
De asta-n suflet chinul
Şi grijile se-nfig.
Căci tatăl meu, săracul,
A tot crezut zadarnic,
Că stihurile tale
Or să ne dea câştig.

Din ce primeşti pe ele
Tu nu ne poţi trimite,
De asta dureroase
Cuvintele-şi fac loc,
Eu una ştiu din cele
De tine pătimite:
Poeţilor parale
Nu li se dau de loc.

Că eşti poet de seamă
N-am nici o bucurie,
Că faima cea deşartă
Mi te-a băgat în jug
Era cu mult mai bine
Ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri
Cu braţele pe plug.

Acum trăim ca-n beznă,
Necazul ne tot bate
Şi la gospodărie
N-avem un cal măcar,
De-ai fi rămas acasă
Am fi avut de toate
Şi, cum eşti plin de minte,
Erai de mult primar.

Am fi trăit ca lumea,
Sub anii ce ne cearcă,
Tu nu ştiai ce-i truda
Şi zbuciumul pustiu,
Eu ţi-aş fi pus nevasta
Să ţese şi să toarcă,
Pe când tu bătrâneţea
Ne-o linişteai, ca fiu.
………………………..

Mototolesc răvaşul,
Neliniştea mă scurmă.
Au nu pot fi abateri
Din drumul meu afund?
Dar tot ce cuget astăzi
Voi povesti pe urmă,
Voi povesti-n scrisoarea
Prin care-am să răspund.

Raspuns

Tu, scumpa mea bătrână
Trăieşte sănătoasă.
Eu te ţin minte veşnic
Şi te doresc mereu.
Dar nu pricepi o iotă
Din tot ce mă apasă.
De ce trăiesc pe lume
Şi care-i rostul meu.

Acum la voi e iarnă.
Iar tu, scurmându-ţi chinul,
În nopţile cu lună,
Stai gânditoare, hăt,
Crezând că nu ştiu cine
Cutremură mălinul
Şi geamul vi-l presară
Cu ger şi cu omăt.

Dar cum s-adormi, măicuţă,
Când arzi cum arde-o faclă,
Când viscolul boceşte
Şi geme-n horn, nespus?
Te-ai duce la culcare,
Dar patul pare-o raclă
Şi-n racla strâmtă-mi pare
Că sunt la groapa dus.

Cântând ca mii de dascăli
Cu voci fornăitoare,
Nemernicul de viscol
Se tânguie hai-hui.
Şi cad în molcom iureş
Bănuţii de ninsoare
Şi-n urma raclei mele
Amici, soţie nu-i

Mi-e dragă primăvara
Cu soare mult şi vrăbii
Cu revărsări de ape
Ca un potop gonind,
Pe ele o surcică,
Ca marile corăbii,
Aşa lărgime are
Cât ochii nu cuprind.

Dar primăvara ceea
Ce-aşa de dragă-mi este,
Eu marea răzvrătire
În visuri o numesc!
Din pricina ei sufăr
Şi-aştept tânjind o veste,
Pe dânsa totdeauna
O chem şi o doresc.

(Dar pacostea aceasta
Planeta asta rece!
Chiar cu-acest soare-Lenin
Se încălzeşte greu!
De asta doar o boala
Vrea sufletul sa-mi sece
Că beau, stârnesc scandaluri
Şi-mi fac de cap mereu.) Strofă scoasă din ediţiile de după ’89

Dar aşteptata vreme
Sosi-va, mama draga!
Ea va veni desigur
Cu noul ei temei,
Că, vezi, nu de pomană
Ne-am înarmat, cu vlagă:
Şi unii stăm la tunuri,
Iar alţii la condei.

Deci uită de parale.
Poţi fi mai pricopsită?!
Cum, tu eşti asta oare,
Ori te-ai schimbat de tot?
Că doară nu sunt vacă,
Ori cal, ori altă vită,
Ca să fiu scos din staul
Cu funia de bot.

Ştiu c-am să ies eu singur
La hotărâta vreme,
Când voi tuna prin lume
Şi-n sufletele dragi.
Şi-apoi, când m-oi întoarce,
Nu uit, tu nu te teme,
Săţi cumpăr ţie bertă
Şi tatălui nădragi.

Deocamdată-i vifor
Năprasnica-i vâltoare,
Cântând ca mii de dascăli
Se tânguie hai-hui.
Şi cad în molcom iureş
Bănuţii de ninsoare
Şi-n urma raclei strâmbe
Amici, soţie nu-i

Voi ce spuneti? Sinucidere? Crimă?

AdelinaAgnesAltcerseninAna CazacuAna UscaAncimestraAndreiBlue CaffeCaiusCammelyCarmenChat Noir,CollectorConsiliulCristi DimaCristi LisandruDispecerErase Rewind,FlaviusFosileGabituGabriela ElenaGabi IliesGabi Savitsky,GeaninaGeorgeGianaG1B2I3Gigi RusuTeo NegurăHai ca se poateIoan Sorin UscaKeltoi LandLuLukaMadiMelami,MikaMirelaMiss SunshineMnealuiNapocel,NatashaNice,  Orfiv,  AdelaSe-cretSebraSnakeStropi de sufletTeo,TheodoraVaniaVirtual KidVis si realitate,  World of Solitaire şi Ziarul de la 5.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Ruşii au şi ei un Labiş. Moartea lui Esenin: între sinucidere şi asasinat&8221;

  1. Mariana zice:

    Sarmanul Serioja… Eu cred ca s-a sinucis. Depresia este o boala cumplita.
    Taieturile de la mana stanga se pot justifica: scrisese cu sangele lui ultima poezie. Si probabil ca inainte sa se spanzure, incercase sa-si provoace o hemoragie.
    Alternantele de stari de spirit (de la speranta schimbarii, la disperare) sunt firesti in depresie, cand inca sufletul mai lupta impotriva acesteia. La fel si senzatiile bruste de oboseala, renuntarea, care duc la finalul tragic.
    Pacat…

  2. Pingback: polimedia.us/fain/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s