Cum au decurs ultimele zile din viaţa poetului Nicolae Labiş

Foarte probabil, pentru a stabili un verdict final în ceea ce priveşte dacă a fost crimă sau accident în cazul morţii lui Labiş foarte importante sunt ultimele zile până la accident, cât şi cele de după. Potrivit unor surse neconfirmate nici măcar azi, dar şi a altor indicii, Labiş a fost urmărit, inclusiv şi în momentul accidentului, de agenţi ai fostei securităţi comuniste, dar asupra acestui aspect vom publica mai multe detalii în următoarele zile.

Nicolae Labiş a fost o fire boemă, un scriitor care ar fi putut „flămânzi zile întregi”, dar care nu putea să nu scrie. Nu avea tot timpul bani, tocmai de asta, cu câteva zile înainte de producerea accidentului, se mutase în gazdă la bunul său prieten Aurel Covaci, care locuia în strada Miletin din Bucureşti.

Pe 6 decembrie 1956, Imre Portik soseşte în Bucureşti, într-o delegaţie, întâlnindu-se cu poetul. Cel din urmă îi mărturişeste situaţia financiară instabilă, dar şi că simte că se află în pericol. Labiş îi mai spune lui Portik că trebuie să dispară pentru o perioadă din lumea scriitorilor din Bucureşti pentru că se teme să nu păţească ceva după ce a cântat şi recitat Imnul Regal şi alte poezii interzise. Poetul ar fi trebuit să plece cu câteva zile înainte de Crăciun.

Pe 8 decembrie 1956, Nicolae Labiş se întâlneşte cu Stela Covaci de la care a împrumutat suma de 5 lei, după cum a declarat aceasta în repetate rânduri.

9 decembrie 1956.

În jurul prânzului, poetul se întâlneşte cu Margareta, sora sa, la cantina de la Casa Scriitorilor. Aici, Labiş îi mărturiseşte acesteia că urmează să se întâlnească cu balerina Maria Polevoi. Spre seară, ajunge la locuinţa din Miletin, la Aurel Covaci, dar pentru că în casă nu era nimic de mâncare pleacă la restaurantul Uniunii Scriitorilor, unde putea mânca pe datorie.
Maria Polevoi, declara în faţa miliţienilor, după accident, că l-a văzut pe poet la Capşa încă de la ora 21.00. În apropriere de miezul nopţii, poetul pleacă, alături de un grup din care făcea parte şi balerina Maria Polevoi, înspre Restaurantul Victoria.

10 decembrie 1956.

Ora 02:30. Poetul este lovit de tramvai în staţia din faţa Spitalului Colţea. Ora este confirmată de taxatorii tramvaiului, dar şi de buletinul medical prin care poetul este trimis la spitalul nr.9. De aici va ajunge la Spitalul de Urgenţă.
Ora 03:00. Balerina Maria Polevoi îl sună pe Aurel Covaci pentru a îi spune despre accident.
Mai târziu sunt anunţaţi şi Margareta şi Eugen Labiş, adică sora, respectiv tatăl poetului.

10 decembrie – 22 decembrie 1956: Poetul Labiş Nicolae este la un moment dat tot în ghips, din cauză că avea coloana secţionată. La spital soseşte şi doctorul Alexandru Rădulescu, unul dintre marii ortopezi români. Mihai Beniuc, unul dintre poeţii vânduţi comunismului, cere doctorilor să facă tot ce e posibil pentru a îl salva pe Labiş.

Printre cei care îl vizitează în mod constant se numără şi Imre Portik, Aurel şi Stela Covaci, cărora poetul le-a mărturisit că a fost împins. Dintr-o mărturie terifiantă a lui Stela Covaci, pe care o vom reda zilele următoare, se înţelege că poetul a fost vizitat la spital şi de securistul care l-a urmărit şi/sau cel care l-a împins.

La 22 decembrie 1956, după 12 zile de chin, poetul se stinge din viaţă spunând că „e al naibii de frumos să trăieşti”.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cum au decurs ultimele zile din viaţa poetului Nicolae Labiş&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s