Scrisoarea unui tata

Draga Ionele,

Pe aici prin sat, amu’ după ce răsunetul războiului trecu’, lucrurile s’o mai aşeza. Soarele a ars tot în calea sa şi toamna n-o fi de unde să luăm porumb, da’ trecem noi şi peste asta. Să ştii băiatul tatii ca visul tău s’o făcu’ real, însă tu lipseşti ca să mai vezi cum ruşii au plecat. Prin sat e bine. Oamenii te vorbesc de bine amu’, dar am aflat de la un om din regat ca mulţi tineri ca tine o fost duşi la muncă silnică. Poate d’o fi mai trăit mumă’ta ea ar fi ştiut să te îndrume ca să nu cazi în ghearele călăului. Apoi, când o fost la procesul tău, să ştii, taică, că am fost la comandatul Teleagă şi m’am rugat la el să te lase să’ţi mai treacă anii prin viaţă, măcar la muncă silnică, la fel ca Doru lu’ Popa. Însă, nu s’o îndurat de tine şi nici măcar nu a voit să mă asculte, măi Ionele. Am stat, Ionele-tată, la poartă la închisoare să te mai văd şi eu în viaţă, dar gardianul n’o vrut să mă lase. Or n’o putu. No’, eu nu văd cum o putut să te bată soarta aşe, că doară n’ai luat viaţă de om şi nici nu ai furat.

Ionel-tată, eu amu’ sunt bine, cu toate că prin gospodărie nu mai am nici cal măcar. Dar mă descurc, taică, mă descurc … mai greu fără tine. Am vrut să viu la judecată, nici să mă apropii nu m’o lăsat.

Şi apoi te-am căutat prin cimitir la fiecare cruce şi nu t’oi găsit, de răsărea în mine speranţa că mai trăieşti. Da’ paznicul cimitirului o frânt’o. Zis’a că eşti într’un loc unde nici cruce n’ai deasupra capului, măi tată, şi neliniştea mă scurmă că nu ştiu cum te’o fi lăsat aşe că n’ai furat viaţă de om. Să deie Domnu’ sănătate paznicului că mi’o arătat unde te’o îngropat. Te-o băgat în aceeaşi groapă cu pretenii tăi de pe uliţa din faţa căşii şi de pe front. Cu Gheorghe lu’ Surdu, şi cu Tănase, şi cu Viorel Dascălu’, şi cu Miron, fi-su lu’ învăţătorul tău care s’o prăpădit când o auzit ce a păţit copilul. Cu el soarta fu’ bună, că’i curmă suferinţa devreme. Amu’ că moartea de mine n’are milă, ce să fac Ionele?! Bine, că măcar aşe mai pot să stau de vorbă cu tine şi să-ţi citesc scrisoarea mea.

Cu dorul nefrânt, al tău tată.

16 martie 1948.

Nota Autorului: aceasta este o scrisoare imaginara inspirata din povestea unui tanar ucis de comunisti, la inceputul erei comuniste in romania

de Bogdan Barbieru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s