Moartea lui Nicolae Labiş între accident şi crimă

urmaş eminescian

21 de ani şi „Moartea căprioarei”  înseamnă pentru mulţi literaţi viaţa şi opera unui teribil talent ce s-a găsit în Nicolae Labiş. Considerat urmaşul eminescian, ca nivel de talent, Labiş s-a frânt, de tânăr, după ce a ajuns sub roţile unui tramvai la 21 de ani. Moartea sa a însemnat o pierdere imensă pentru literatura română şi universală. Moartea sa oficial a fost clasificată accident. Însă, mulţi au spus că sunt anumite aspecte care duc la suspiciunea de crimă.

Din neamul lui Nică

Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935 în Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava. Puţini cunosc că bunica lui Labiş era nepoata lui Ştefan a Petrii Ciubotaru, tatăl lui Ion Creangă. Poetul stins de tânăr a avut o „copilărie chinuită, plină cu lipsuri, însă a fost fericit”. Copilăria care a fost muză în repetate rânduri. A debutat la 15 ani, cu poezia „Fii dârz şi luptă, Nicolae”, publicată în revista „Iaşul nou”. Încă de atunci criticii vremii i-au recunoscut talentul şi valoarea.

Anti-comunism de mic copil

Deşi provenea dintr-o familie care aderase la structurile comuniste, Labiş nu a fost niciodată de acord  cu dogmele comuniste din ţară, cu toate că el însuşi era un susţinător a idealurilor comuniste şi a lui Marx. Cu toate astea, la 21 de ani, era pornit pe-ncălcarea normele comuniste, lucru care ia atras şi cenzurarea multor lucrări. Printre actele sale de răzvrătire sunt şi episoadele în care: a recitat „Doina” eminesciană într-un bar bucureştean; alături de Aurel Covaci şi Stela Neagu a cântat imnul regal; îşi manifestase în dese rânduri susţinerea pentru reîntregirea României. Iar acest lucru, potrivit celor din preajma sa, îl făcuse să fie considerat de Securitate incomod. Lucru susţinut şi de Stela Covaci, soţia bunului prieten Aurel Covaci, care spunea că „era destul de incomod pentru Securitate, avea charismă, har, geniu”.

 

poetul alături de Margareta, sora lui

 

Seara fatidică 9/10 decembrie 1956

În această seară Labiş a ajuns sub roţile tramvaiului, fiind imediat internat la Spitalul Colţea şi mutat la cel de Urgenţă din Bucureşti. La spital, prin primii prieteni sosiţi a fost şi Aurel Covaci. Care a transpus pe hârtie ultimele versuri ale poetului: „Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin.// iar mâine/ Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţarnă/  Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă …” (Pasărea cu clonţ de rubin, 10 decembrie, orele 11.00 ). În accepţiunea multora „pasărea cu clonţ de rubin” însemna Securitatea sau P.C.R.

Ultimele cuvinte au fost crimă, nu accident

Cei care au fost alături de poet în ultimele sale clipe spun că însuşi poetul a spus că a fost ucis, fiind împins din tramvai. În volumul „Moartea unui poet”, scriitorul Mihai Stoian mărturisea: „Din Staţia Nicolae Bălcescu a vrut să ia un tramvai, nu spre casă, ci spre casa femeii (Maria Polevoi, dansatoare – n.m.), a încercat să se urce prin faţă la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit şi, în ultima secundă s-ar fi prins de grătarul intermediar, dintre vagoane”. Mărturisirea lui Stoian continuă cu o transcriere a mărturisirii terifiante a poetul din Poiana Mărului, după accident: „Ţineam ochii mari deschişi şi vedeam cum, din capul meu izbit de caldarâm, ies scântei”. Potrivit raportului, scris de miliţianul Aurelian Gheorghe, martorii care au declarat că Labiş a căzut sunt „Rotaru Jenica, comuna Reconstrucţia-Feldioara, raionul Stalin (actualul judeţ Braşov – n.m.), buletin 040019, şi Isac Schwartzman, Bucureşti, Calea Victoriei 47, raion Tudor Vladimirescu, buletin 303983”. Cu varianta accidentului a fost de acord şi vatmanul  Mihai Udroiu. Însă, mai târziu acesta recunoştea în faţa poetului George T. Popescu că moartea lui Labiş a fost crimă, poetul fiind împins. În volumul mai sus amintit, Imre Portik îl citează pe Labiş, care la spital a spus: „Nu am căzut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva. N-am avut timp să mă uit înapoi, pentru că îmbrâncitura m-a proiectat, cu braţele deschise, pe grătarul dintre vagoane”.

Moştenirea lăsată – Amintirea frumoasă

În perioada comunistă moartea lui Labiş a fost un subiect închis, catalogat ca accident rutier. Cei care după ’89 au deschis calea spre aflarea adevărului nu au mai avut sursele, martorii de atunci la îndemână. Lucru care poate împiedica aflarea adevărului. Dar şi fără adevăr, poetul Nicolae Labiş e amintirea frumoasă, aşa cum şi-a dorit.


Anunțuri

27 de gânduri despre &8222;Moartea lui Nicolae Labiş între accident şi crimă&8221;

  1. Prea multa graba-n viata ta
    Drum prea-nclinat au fost sa-ti mai astearna,
    Cand te-au inmugurit din lut si stea
    In dimineata tulbure de iarna!( Momente biografice )

  2. Din poeziile lui Labiş, imagini artistice de o frumuseţe şi expresivitate de geniu străbat prin ani lirica românească asemeni unui fulger neîntrerupt. Iubesc poezia în general, dar am câţiva poeţi de suflet a căror poezie o recitesc iar şi iar. printre ei, Labiş. Nu am ştiut că slova-i fermecată îşi are originea în cuvântul fără seamăn depănat în poveştile şi amintirile lui Creangă, dar aveam informaţia privind varianta de crimă, chiar cu câteva detalii mai mult.

    • doamna, eu l-am iubit pe Labiş, faptul că l-am descoperit de la o varsta fragedă (cand altii nu stiu a citi), alături de eminescu, bacovia, mi-au marcat mai tarziu existenta. din păcate labiş, alături de g. vieru, eminescu, bacovia şi coşbuc, este unul dintre prietenii mei morţi, dar încă vii.
      cat despre detalii, rog a fi trimise pe adresa de mail.

  3. Am citit, il iubesc pe Labis, dar… mai conteaza ca a fost ucis, ca a fost un accident?… Din pacate, singura care-l mai poate aduce inapoi, prin randurile pe care ni le-a lasat, e litaratura, sau, ma rog, memoria colectiva, dar tot prin prisma litaraturii.

  4. Geo Bogza spuea atunci, in acel decembrie 1956 ca ”cerul acela are atiata nevoie de luceferi”,
    cuvinte-stare-fapt valabile si acum
    si totusi
    EL credea ca „mama m-a nascut într-o zodie bună” ….

    • Bogdan Barbieru zice:

      de nascut il nascuse intr-o zodie buna. zodia talentului. dar tineretea, bate-o focu, nu a fost intr-o zodie buna

      • nu m-am intrebat nixiodata pina acum carei zodii apartine TINEREȚEA –pooate a Fecioarei, ori a Vărsătorului….; atrecxut ca o Săgeată, , s-ar putea crede,
        dar rămîne acolo, ‘în apa luminoasă, minunată’
        EL ‘ spiritul adâncurilor,
        Trăiesc în altă lume decât voi’

        • Bogdan Barbieru zice:

          nu cred ca tineretea apartine vreunei zodii neaparat (sper sa nu fie a varsatorului). cred insa in zodia talentului, pentru ca asta e un dar primit de undeva, de Sus. cum ai spus si tu, citand din bogza, cerul avea nevoie de luceferi. pacat ca l-a ales pe el sa fie unul dintre luceferi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s