Articoli nepoliticoşi (prima parte)

●● Articoli nepoliticoşi (prima parte)
●● Mihai Eminescu, Opere

Sunt persoane singulare sau colective – care-s inamici comuni tuturor partidelor şi tuturor guvernelor, mai ales când acele partide sunt personale şi nu de principii.

Partide personale şi nu de principii? Ce va să zică asta? Ce? Nimica. Aţi auzit ceva nou? Ionescu şi cu Ghica şi-au dat mâna … Cum se poate – dar principii aşa de diferiţi? Iată ce va să zică partide personale. Partide de oameni fără caracter … politic – oameni pe care nu poţi conta, factori cu care nu poţi calcula.

Ce va să zică caracter? Un om cu principii bune ori rele, totuna, pe care cunoscându-le însă să ştii sigur şi tare că poţi proroci cum că în împregiurea cutare şi cutare, omul nostru se va purta aşa şi aşa – dar în fine numai aşa şi nu altfel. De se poartă altfel, chiar de s-ar purta bine, totuşi nu mai (e) cu caracter, ci fără. În fine omul ale cărui fapte sunt dictate de principii bune or rele, salutarii ori pernicioase, e om de caracter; iar omul care lucrează sub impresiunile momentului fără ca prin faptele lui să se ţese firul cel roşu al principiilor, e un om fără caracter, e un factor cu care nu poţi calcula, e un individ de care nu poţi şti cum se va purta anume în împregiurarea cutare sau cutare.

Un ministru, fie cât de genial, în România nu va isprăvi nimica, pentru că dispoziţiune alţi factori cu care să calculeze decât astfel de oameni. Azi omul meu e de-un principiu, mâine bagi de seamă că s-a schimbat. Azi roşu, mâine alb; azi alb, mâine negru; azi Rada, mâine Neagu – ba-ncă cu toate astea pretinde să-l şi respect, să şi zic: Mare-i mă! Siretu-i mă! Grozavu-i mă! Uite mă! Etc.

Iată ce vor să zică partidele-n România – pardon! Partidele personale – cine-ar putea presupune aşa ceva despre onorab(ile)le partide din România şi mai cu samă încă de toate fără deosebire. Auzi acolo prezumţiune. Inamicul comun al acestor donquixonade e aşa-numitul simţ comun. Ce principiu, domnule – îmi zicea un biet mitocan robust şi roşu la faţă – ce principiu şi libertate… Nu vezi că toţi îmblă după chiverniseală.

După chiverniseală. Vorbă mare, căci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice, căci în urma urmelor fiecare e în stare ca să moară pentru stindard şi pentru chiverniseală.

Dar acuşi mă pomenesc c-un ziar roşu ţipând: Domnule! D-ta batjocureşti opiniunea publică. D-ta calomniezi ţara! D-ta, cinic şi corupt, despreţuieşti presa! D-ta insulţi naţiunea.

Naţiunea! Hoho! Naţiunea va să zică. Un rău au partidele noastre: că se identifică fiecare dintre ele cu naţiunea. “Suntem naţiunea … Nu mai sunt partide-n ţară! Toată ţara-i numai o partidă: naţiunea!” iată ce zic unii, iată ce zic şi ceilalţi.

Ba da, domnişorilor, nu sunteţi dv. naţiunea, nici unii, nici alţii, nici măcar toţi la un loc, nici măcar generaţiunea toată, căci naţiunea are zeci şi iarăşi zeci de generaţiuni. Dv. puteţi fi o generaţiune, un fragment, drept să vă spui cam mizerabil şi cam putred, al acestui corp ce trăieşte zeci (de) secoli: naţiunea.

Va urma (partea a doua va fi publicată mâine, 3.11.2011, la ora 12.00)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Articoli nepoliticoşi (prima parte)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s