Ganduri de "bine v-am gasit" de la o cititoare impatimita

In ciuda aparentelor si a impresiei pe care o capeti privind in jur, la oamenii care mai de care mai colorati, cu comportamente la fel de colorate, exista si oameni care citesc. Si, spre surprinderea mea, am descoperit ca sunt destul de multi incat sa nu ma consider pe mine o ciudatenie a naturii. Targurile de carte la care am mers anul acesta, in special ultimul dintre ele, Gaudeamus, mi-au intarit aceasta convingere. Apoi internetul, aceasta lume virtuala creata de oameni reali, mi-a relevat multe persoane pasionate de carti, entuziasmate sa exploreze aceasta lume plina de noi provocari.

Lectura este poate cea mai mare pasiune a mea. De pe la inceputul acestui an am inceput sa citesc mai mult ca niciodata, sa percep cartile cu alti ochi, putin mai maturi, am patruns in aceasta lume a cartilor si ma pot declara impatimita. Pentru cei care nu ma cunosc, am uitat sa ma prezint. Ma numesc Andreea Toma, cititoare in serie si, incepand de astazi, voi incerca sa va impartasesc cum pot eu mai bine impresii despre cartile pe care le-am citit,  pe care le voi citi si orice alte ganduri imi mai trec prin minte avand in centru cartile. Daca va aflati aici, presupun ca le iubiti si voi la fel de mult si sper ca subiectele ce le voi aduce in discutie sa va fie pe plac.

Cartile sunt o sursa inepuizabila de inspiratie si, pentru mine cel putin, ele alcatuiesc un taram pe care ma tem ca nu voi reusi niciodata sa il cuceresc in totalitate.

Scrisoarea unui tata

Draga Ionele,

Pe aici prin sat, amu’ după ce răsunetul războiului trecu’, lucrurile s’o mai aşeza. Soarele a ars tot în calea sa şi toamna n-o fi de unde să luăm porumb, da’ trecem noi şi peste asta. Să ştii băiatul tatii ca visul tău s’o făcu’ real, însă tu lipseşti ca să mai vezi cum ruşii au plecat. Prin sat e bine. Oamenii te vorbesc de bine amu’, dar am aflat de la un om din regat ca mulţi tineri ca tine o fost duşi la muncă silnică. Poate d’o fi mai trăit mumă’ta ea ar fi ştiut să te îndrume ca să nu cazi în ghearele călăului. Apoi, când o fost la procesul tău, să ştii, taică, că am fost la comandatul Teleagă şi m’am rugat la el să te lase să’ţi mai treacă anii prin viaţă, măcar la muncă silnică, la fel ca Doru lu’ Popa. Însă, nu s’o îndurat de tine şi nici măcar nu a voit să mă asculte, măi Ionele. Am stat, Ionele-tată, la poartă la închisoare să te mai văd şi eu în viaţă, dar gardianul n’o vrut să mă lase. Or n’o putu. No’, eu nu văd cum o putut să te bată soarta aşe, că doară n’ai luat viaţă de om şi nici nu ai furat.

Ionel-tată, eu amu’ sunt bine, cu toate că prin gospodărie nu mai am nici cal măcar. Dar mă descurc, taică, mă descurc … mai greu fără tine. Am vrut să viu la judecată, nici să mă apropii nu m’o lăsat.

Şi apoi te-am căutat prin cimitir la fiecare cruce şi nu t’oi găsit, de răsărea în mine speranţa că mai trăieşti. Da’ paznicul cimitirului o frânt’o. Zis’a că eşti într’un loc unde nici cruce n’ai deasupra capului, măi tată, şi neliniştea mă scurmă că nu ştiu cum te’o fi lăsat aşe că n’ai furat viaţă de om. Să deie Domnu’ sănătate paznicului că mi’o arătat unde te’o îngropat. Te-o băgat în aceeaşi groapă cu pretenii tăi de pe uliţa din faţa căşii şi de pe front. Cu Gheorghe lu’ Surdu, şi cu Tănase, şi cu Viorel Dascălu’, şi cu Miron, fi-su lu’ învăţătorul tău care s’o prăpădit când o auzit ce a păţit copilul. Cu el soarta fu’ bună, că’i curmă suferinţa devreme. Amu’ că moartea de mine n’are milă, ce să fac Ionele?! Bine, că măcar aşe mai pot să stau de vorbă cu tine şi să-ţi citesc scrisoarea mea.

Cu dorul nefrânt, al tău tată.

16 martie 1948.

Nota Autorului: aceasta este o scrisoare imaginara inspirata din povestea unui tanar ucis de comunisti, la inceputul erei comuniste in romania

de Bogdan Barbieru

Invitaţie la lectură cu Simon Toyne şi Robin Bayley #3

Simon Toyne, autorul best-sellerului Sanctus, a fost prezent şi în România, la Târgul de carte Gaudeamus, unde a susţinut o sesiune de autografe la standul Editurii All.

Romanul Sanctus se aseamănă cu romanul Codul lui Da Vinci, doar că are un plus în ceea ce priveşte viziunea mult mai amplă şi prin care doreşte schimbarea la faţă a civilizaţiei, Toyne reuşind să construiască un decor care creează teamă, fascinaţie şi mister.

Bestsellerul, publicat în peste 40 de ţări, aduce în prim plan o organizaţie religioasă secretă- Sanctus, care practică rituri de o cruzime şocantă într-un loc ascuns din Citadela, aflat în munţii din sudul Turciei. Acţiunea romanului se mai desfăşoară şi în Ruina sau Labirintul care se află sub statuia lui Iisus Hristos din Rio Janeiro, Brazilia.

Personajul principal, detectivul Arkadian, pleacă în dezlegarea misterelor privind secta Sanctus precum şi sinuciderea unui călugăr al ordinului care s-a aruncat de pe munte, iar corpul său prezenta răni provocate de tăieturi până la os. Ajutat de către jurnalista Liv şi arhitectul brazilian Oskar, care a proiectat statueta Cristului de la Rio, descoperă că lăcaşul călugărilor Sanctus este de fapt grădina Edenului, însă unde (spre deosebire de scrierile Biblice) cunoaşterea nu este un păcat orginar, ci o putere divină. Sanctus are rolul de a proteja textul original al Bibliei.

Arkadian reuşeşte să pătrundă în lăcaşul Ordinului Sanctus unde descoperă unele dintre cele mai ascunse şi terifiante secrete ale civilizaţiei.

„Athanasius urmări şirul subţire de luminiţe din podea, care coteau la dreapta şi o luau pe coridorul lung şi întunecat la capătul căruia îi aştepta cripta interzisă. Dacă cineva ajunsese deja acolo, nu-l putea zări. Biblioteca ocupa o reţea de grote, situate cam la o treime din înălţimea muntelui, alese de primii arhitecţi ai Citadelei fiindcă erau destul de întunecoase şi de bine aerisite, împiedicând lumina sau umezeala să şteargă ori să descompună vechile suluri şi manuscrise. De-a lungul vremii, grotele se umpluseră cu tot mai multe texte nepreţuite, astfel încât s-a hotărât, la un moment dat, că păstrarea acestor comori nu mai putea fi lăsată doar pe seama întunericului ori a brizei uscate şi s-a trecut la un program de modernizare. Biblioteca ocupa în prezent 42 de încăperi de diverse mărimi şi conţinea, fără îndoială, cea mai valoroasă şi deosebită colecţie de cărţi de pe faţa pământului. Printre savanţii teologi din întreaga lume circula de multă vreme aceeaşi glumă, amară într-o oarecare măsură, că biblioteca din Ruina adăposteşte cea mai mare colecţie de texte antice pe care nu le-a văzut nimeni niciodată.” – Fragment din Sanctus

 

Titlu: Sanctus
Autor: Simon Toyne
Rating: [rating=5]
Editură: All, 2011

Nr. Pagini: 400
Format: 13X20 cm
Cumpără carteareducere 25%


La fel cum Sanctus reprezintă volumul de debut pentru Simon Toyne, aşa şi Livada de mango reprezintă pentru scriitorul Robin Bayley.
Livada de mango este un bestseller despre viaţa exotică din Mexic şi are la bază o poveste reală a autorului, care în trecut a fost director de marketing al postului TV FoxKids. Romanul prezintă două călătorii în America Latină, mai exact în Mexic. În urmă cu 100 de ani, bunicul lui Bayley călătorea pe teritoriul mexican. Acesta a avut parte de întâlniri cu bandiţi, comori secrete, fiind fără să vrea parte din Revoluţia Mexicană. Asta până a reuşit să fugă dintre revoluţionari.

Dorind să plece pe traseul urmat de bunicul său, Robin renunţă la carieră şi pleacă în Mexic, pe urmele traseului din povestea bunicului care i-a fascinat copilăria. În drumul său, Bayley se îndrăgosteşte şi are parte de protecţia trupelor de gherilă columbiene, după ce acesta este ameninţat cu deportarea.

În Livada de mango Robin Bayley prezintă Mexicul ca pe un loc plin de vrăjitoare, traficanţi de droguri, vânători şi vânzători de diamante. Exact cum e şi în viaţa de zi cu zi, fiindcă, mă repet, romanul are la bază povestea trăită de autor.

Titlu: Livada cu mango
Autor: Robin Bayley
Rating: [rating=5]
Editură: All, 2010
Nr. Pagini: 304
Format: 13X20 cm
Cumpără cartea

„Un mango este delicios, o farfurie plină cu mango este o binecuvântare, însă o livadă de mango este realmente un cufăr plin de comori” – Michael McCarthy, „The Independent”.

„În fotografie se vedea un bărbat călăre pe un bidiviu. Purta cizme cu pinteni lungi şi un sombrero. Peste piept avea petrecut un lasou, iar la centură se observau o sabie şi un pistol. Mi-l închipuiam pe omul din fotografie tăind tufişuri şi ramuri prin junglă, vânând tigri, călărind alături de oamenii lui El Jefe prin pădurile de cactus, urmăţi fiind îndeaproape de soldaţi. Peste crupa calului stătea atârnată o traisă grea în care se găsea contribuţia lui la cauza rebelilor, preţul plătit de el pentru libertate. Pe deget, nu i se mai vedea verigheta, iar pe faţa lui nu se zărea nimic în afară de o umbră de zâmbet. Acesta era Arturo, străbunicul meu, prezent în poveştile bunicii mele” – fragment din Livada de mango.

Lansare de carte: “Cu zvonul pe ţambal”

Cristian Lisandru a publicat recent volumul “Cu zvonul pe ţambal”, o carte care cuprinde eseuri şi pamflete prin care se doreşte o descrie a vremurilor contemporane.

“ Coperta volumului este realizată de Geanina Lisandru, căreia îi mulţumesc din tot sufletul pentru faptul că îmi este de fiecare dată alături, atât sentimental, cât şi literar, pe blogurile noastre şi în Cenaclul de Poezie şi Proză“Amprente Literare”, în calitate de administrator principal. Sper ca textele să fie citite cu plăcere şi se doresc a fi imaginea punctuală a unor vremuri alambicate – social şi politic – prin care trecem cu toţii.

Cei care doresc să intre în posesia volumului sunt rugaţi să trimită un mail la office.literatura@gmail.com, aşa cum s-a procedat şi până acum, pentru a primi toate celelalte detalii ”, scrie Cristian Lisandru pe blogul său personal.

Dosarele asasinatelor din literatură: Nicole Labiş

poetul alături de Margareta, sora lui

Puţini cunosc faptul că cel datorită căruia am început să scriu poezii, după ce înainte publicasem proză, este Nicolae Labiş. Bine, nu el ca entitate fizică, ci poeziile lui, prezentate de fostul meu învăţător Ştefan Stoicescu. Pentru mine este mai întâi Labiş, abia apoi Mihai Eminescu.

Pasiunea pentru Labiş a făcut ca în 2006 să public într-o publicaţie prahoveană o investigaţie despre moartea lui Labiş şi atragerea atenţiei că poetul spunea că a fost împins. De fapt, poetul era considerat incomod pentru comunişti şi ideologiile lor, fapt care a dus la scrierea unui istorii despre Labiş şi moartea sa în mare parte falsă. Fără să fiu lipsit de modestie, trebuie să spun că articolul meu despre Labiş a fost printre primele din presă care dezbătea teoria unui asasinat. Mai târziu, am mai publicat un articol pe aceeaşi temă, dar mai amplu.

Revenind în prezent, pe 22 decembrie anul acesta se împlinesc 55 de ani de la moartea marelui poet urmaş eminescian, după cum era considerat Labiş. Nişte roţi de tramvai şi o împingere i-au stopat menirea. De a ajunge lângă Eminescu.

Ca un elogiu adus poetului Nicolae Labiş, începând cu 4 decembrie Proliteratura redeschide cazul morţii lui Labiş şi va publica o serie de articole inedite, mărturii şi poezii inedite, nepublicate şi scrise înainte de moartea sa. Practic, va fi un maraton pe care noi îl vom închina versului labiscian care face parte dintr-o rubrică nouă intitulată “Dosarele asasinatelor din Literatură”.

Citeşte şi

Moartea lui Nicolae Labiş între accident şi crimă
Ruşii au şi ei un Labiş. Moartea lui Esenin: între sinucidere şi asasinat

INTERVIU CU ANDRA PAVEL >> “ Cum va fi lansarea mea de carte de la Gaudeamus e secret chiar şi pentru mine”

Are 17 ani şi scrie. Mulţi zic că scrie mai bine decât majoritatea. Eu spun că ar putea scrie şi mai bine dacă nu ar aborda teme destul de inaccesibile pentru o copilă (mă refer la descrierea unei investigatii judiciare, par egzample). Dar are talent, asta e sigur. A publicat prima data, alături de Oana Stoica Mujea, romanul “Sărutul morţii”. Sâmbătă, 26 noiembrie, cu începere de la ora 18.00, la Gaudeamus, la standul Editurii Titronic, Andra Pavel va lansa cartea “În braţe străine”.

Spune că ai nevoie de noroc pentru a reuşi, nu doar de talent şi muncă. Dar să dăm Cezarului ce e al Cezarului.

Proliteratura: Eu şi tu la aceeaşi masă. În faţa noastră cartea ta „În braţe străine”. Dă-mi 3 motive pentru a îţi cumpăra cartea, pentru a îmi arăta ca nu dau banii degeaba pe ea.

Andra Pavel: E greu de spus, mai ales să fiu şi obiectivă. Însă, “În braţe străine” este uşor de citit, are şi acţiune, are şi drama, are şi senzualitate şi, mai ales, nu este o investigaţie care să te plictisească.

Proliteratura: Cum te simţi să ştii că la 17 ani ţi-ai pus semnătura pe două coperţi, pe două cărţi publicate la una dintre editurile serioase din România?

Andra Pavel: E copleşitor. Privind la aceste lucruri parcă mă ia ameţeala. Am avut, am şi sper să mai am şi în continuare parte de multnoroc. Pentru că degeaba ai talent şi ambiţie, dacă nu ai parte şi de un gram de noroc.

Proliteratura: Eu, personal, cred că sunt puţini scriitori români de romane poliţiste, chiar daca numărul lor au crescut considerabil în ultimii ani. Asta pentru că a scrie un roman care să fie cu adevărat literatură poliţistă nu înseamnă doar a te lega de una sau mai multe crime, ci de a şti cum se poartă din punct de vedere judiciar o anchetă. Îmi aduc aminte de un editor din afară care spune cam acelaşi lucru. Privit din acest unghi, „În braţe străine” este un roman poliţist?

Andra Pavel: Din unghiul descris de tine, e greu de răspuns. Pentru că romanul prezintă o investigaţie care evoluează în baza unor indicii, informaţii sau interviuri, însă nu conţine elemente ale unei investigaţii judiciare precum camere de interogatoriu sau indicii numerotate.

Proliteratura: Subiectul cărţii este unul banal, comun de genu’ un „tip ucide o babă şi hop apare un misterios Sherlock, care rezolva cazul şi bagă omu’ rău la pârnaie”?

Andra Pavel: Nu, nu implică o anchetă militară sau poliţistă. Ci doar doar un demers jurnalistic. Georgiana Herişanu este jurnalistă şi scrie nişte articole despre 3 crime care, aparent, nu au nici o legatură. Aceasta simte că ceva nu se leagă şi începe să caute informaţii despre victime. Aşa descoperă că moartea celor 3 persoane este o parte dintr-o afacere a unor mafioţi. Mai departe vă las să descoperiţi singuri.

Proliteratura: Planuri de viitor?

Andra Pavel: Desigur, intenţia şi dorinţa de mai publica alte romane. Însă, primordial devine şi examenul de bacalaureat şi urmarea unei facultăţi de Filologie sau Jurnalism.

Proliteratura: Sâmbătă, 26 noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus, editura Titronic şi asociaţia Romanian Crime Writers Club (RCWC) au pregătit lansarea carţii „În braţe străine” scrise de Andra Pavel. Cu ce surprize ne aşteaptă Andra Pavel şi Titronic?

Andra Pavel: NU cunosc nici un detaliu asupra lansării. Totul este secret chiar şi pentru mine. Editura Titronic şi Romanian Crime Writers Club au pregătit totul, dar ţine la secret detaliile. Lansarea cărţii „În braţe străine” este doar o parte din evenimentul organizat de cele două entitaţi şi anume decernarea premiilor RCWC.

Proliteratura: Andra Pavel, mulţumesc pentru timpul acordat.

VIDEO >> “The Rum Diary”, ultimul film cu Johnny Deep lansat şi în România

Ultimul film în care actorul Johnny Deep joacă în rolul principal, “The rum diary” a fost lansat azi şi în cinematografele din România.

Filmul este inspirat din romanul autobiografic scris de Hunter S. Thompson în ’60, dar publicat de abia în 1998 şi spune povestea unui jurnalist freelancer, Paul kemp, care renunţă la colaborarea cu cotidianul american “The daily news” pentru a pleca în Porto Rico, unde va lucra la o editură şi un ziar din San Juan.

La fel ca şi romanul “The rum diary”, filmul spune povestea unei iubiri care se manifestă şi prin trădări, gelozie, violenţă şi alcool.

Scenariul filmului şi regia aparţin lui Bruce Robinson, iar printre actorii pe care îi puteţi vedea în film se numără şi Johnny Deep, Aaron Eckhart, Amber Heard, Richard Jenkins sau Michael Rispoli.