Chinurile Simonei Popescu

 

Cu Simona Popescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Simona_Popescu) am reuşit să fac trei cursuri în timpul facultăţii. Unice.

Cursuri dimoviene, simionesciene, ivanesciene, popesciene, care au reuşit să ne facă să dăm „născare” unor texte care mai de care mai ciudate şi mai spectaculoase: cadavre vii, poezii şi poezele, pledoarii pentru autori etc. etc.

Texul de mai jos este rezultatul unei cerinţe la fel de bizare ca şi rezultatul, şi anume folosirea cuvintelor, a tuturor cuvintelor de pe pagina 300 a DEX-ului. Norocul meu să fie pagina cu „diaree”…

 

DEX 300

 

Domnul X, ilustrul profesor de dialingvistică, stătea aşezat în faţa a unsprezece ghivece cu flori, încercând să le diferenţieze cu ajutorul cunoştinţelor acumulate în clasa a şaptea C:

– Dialipetale, dialisepale, dialipetale, dialisepale………Da! Mă iubeşte!

Apropiindu-se ora la care trebuia să i se faca dializa, din cauza fobiei sale de dializor, domnul X începu un dialog cu sine însuşi cu privire, desigur, la sine însuşi. Avea o plăcere deosebită în a dialoga astfel ore întregi, până când teama de dializor îi trecea.

Având în vedere faptul că astfel de dialogări aveau loc zilnic, în mod sigur acest text ar trebui să fie unul dialogat. În afară de cazul în care vorbea despre sine însuşi, domnul X completa domnului X câmpurile lexicale ale unor cuvinte. Acest joc suna cam aşa:

Domnul X: – Diamagnetic?

Domnul X: – Diamagnetism, desigur!

Domnul X: – Diamant?

Domnul X: – Diamantat, diamantic, diamanticale, diamantifer.

Domnul X: – Şi……….?

Domnul X: – Şi?!

Domnul X: – Diamantin!

Mai greu era pentru el atunci când apăreau certuri din cauza faptului că domnul X avea uneori păreri diametral opuse faţa de domnul X, ca de exemplu atunci când a încercat să măsoare cu privirea diametrul diapazonului de lângă fereastră:

Domnul X: – Şapte!

Domnul X: – Nouă!

Domnul X: – Ba şapte!

Domnul X: – Ba nouă!

Din cauza unor certuri de genul acesta începuse să aibă probleme cu digestia, asta ducând foarte curând la diapedeza.

Alteori când frica i se mai domolea, îşi aducea cutia cu diapozitive şi cu ajutorul diaproiectorului se uita la poze din 1872, încercând să ghicească numele persoanelor din fotografii, făcând şi comentarii răutacioase despre acestea: cum că nu ştiu care femeie  era uraţenia întruchipată, cum că nu ştiu care copil se stramba ca şi cum ar fi avut diaree (el folosea aceasta expresie şi în cazul situaţiei în sine, considerând formularea „Ce diareic!”  ca fiind sinonimă cu arhicunoscuta expresie auzită la şcoală).

La fel spunea şi despre diartroza care îl supăra sau despre orice lucru ce nu îi convenea, această formulare fiind una din puţinele sale abateri de la stilul academician.

Apoi stingea diascopul şi îşi spunea că nu mai vrea să vadă nimic diascopic în casă, lucrurile din trecut agravându-i fobiile.(Desigur că a doua zi scena se repeta inevitabil.)

Un alt lucru pe care îl facea în disperarea sa de a uita de dializor era să lucreze la un diasistem, ajutat de un bun prieten din diaspora, cel care din cauza unei diastaze la mâna dreaptă, scria o pagină în două ore şi 24 de minute. Din cauza acestui impediment diastazic, lucrarea lor, care trebuia terminată încă din studenţie, ajunsese abia la cuvântul „diastil”. Asta îl enerva enorm, şi nicio diastolă sau vreun alt procedeu diastolic nu îl calma. Repeta în gand diata învatată în clasa a şaptea C şi iar îşi aducea aminte de diatică şi de dializor şi fobiile sale reîncepeau. Camera în care se afla i se părea diatermană, iar el se credea victima unei diatermii neterapeutice. (de observat faptul că în vocabularul domnului X verbele sunt foarte des folosite la diateza reflexivă, din cauză că el nu „credea”, ci „se credea”, nu „afla”, ci „se afla”,etc. )

Diateza sa, în special pentru bolile de inimă, îl facea să se teamă până şi de diatomee sau de diatomite, şi începea să fredoneze într-o gamă diatonică o diatrabă asupra lui însuşi. Dacă nu fredona,reincepea jocul: „diavol, diavolesc, diavoleşte, diavoliţă.” Când termina lista inventa alte cuvinte. Era, într-adevăr, dibaci la acest joc. Dibăcea mult, dar în cele din urmă găsea un cuvânt care să se potrivească listei lui.

Însă această dibacie nu îl ajuta să îi vorbească asistentei care îi facea dializa, singura care mai intra în casa lui de bătran solitar şi pentru care împrumutase de la un diblar o diblă pe care o agaţase într-un diblu de trei luni de zile. Cu tot dibolul său şi cu toată dialingvistica sa, domnul X nu reuşea să lege două cuvinte în faţa persoanelor straine şi singurul lucru ce îi rămânea de făcut era să dibuie măsurile tuturor lucrurilor din casă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s