Intalnirile Scriitorilor Romani din Diaspora – prima editie

Comitetul Director al USR (Uniunea Scriitorilor din România) întrunit în şedinţă din prima parte a acestui an şi-a dat acceptul în legătura cu proiectul meu care vizează organizarea unor întâlniri anuale cu scriitorii români din diaspora. Uniunea Scriitorilor din România asigură cazarea invitaţilor la Vila Scriitorilor de la Neptun. Întalnirile Scriitorilor Români din Diasporaprima ediţie sunt preconizate pentru toamna acestui an.[citeste mai mult …][sursa]
Anunțuri

Concurs de poezii de dragoste

Centrul Cultural al municipiului Piteşti, prin revistele de cultură Argeş şi Cafeneaua literară, organizează ediţia a X-a a Concursului naţional de poezie de dragoste Leoaică tânără, iubirea…, plasat sub semnul poetului Nichita Stănescu şi în cadrul Festivalului Primăvara Poeţilor. La concurs pot participa creatori cu vârste până la 35 de ani, care nu sunt membri ai U.S.R. şi nu au câştigat un premiu la ediţiile anterioare. Concurenţii vor trimite într-un plic mare, închis, pe adresa organizatorului, câte 5 poezii de dragoste, creaţii originale, nepublicate în volum, fiecare poezie fiind dactilografiată pe câte o singură pagină, corp 14, semnată. Manuscrisele nu se înapoiază. Juriul va fi format din membri U.S.R., din redacţiile revistelor Argeş şi Cafeneaua Literară. Plicurile concurenţilor se primesc până la data de 27 martie 2010, ora 13.00, la sediul Centrului Cultural Piteşti, Casa Cărţii, O.P.1, cod 110013. Textele pot fi expediate şi pe e-mail la adresa: virgildiaconu2004@yahoo.com sau cultcentre@yahoo.com. Câştigătorii desemnaţi de juriu vor fi premiaţi în bani, astfel: Premiul I: 200 lei, Premiul al II-lea: 150 lei, Premiul al III-lea 100 lei. Festivitatea de premiere va avea loc la Centrul Cultural Piteşti, în ziua de 31 martie 2010, ora 16.00. Versurile premiate vor fi publicate în revistele Argeş şi Cafeneaua literară. Prezentarea la ridicarea premiului este obligatorie. În caz de neprezentare premiul se va oferi următorului clasat, în ordinea mediilor obţinute. Organizatorul nu decontează cheltuielile de deplasare. Relaţii suplimentare – 0248/216348, 219976, persoană de contact – Virgil Diaconu. [sursa]

Lansare de carte: Parfumul vaduvei negre

Editura tritonic a lansat zilele trecute romanul Parfumul Vaduvei Negre, autor Oana Stoica Mujea (ii dau link ca sa creasca in zelist), unul dintre cei mai bine vazuti autori de romane politisti din Romania.
In continuare redau fragmentul in care canta „mierla„. din Indicii anatomice, roman politist al aceluiasi cititor: „Ochii ii fusesera scosi si asezati cu grija, intre doi trandafiri ofiliti, pe masa din sufragerie. Apartamentul cu doua camere din centrul orasului Satu Mare era mai curat decat se asteptasera anchetatorii. De fapt, era o ordine desavarsita. Doar ochii, reali, nu faceau parte din decor. Dar nici nu deranjau. In rest, nici urma de vreun cadavru. Inspectorul sef Ionut Constantin, supranumit si Mierla, datorita glasului sau „suav”, a ajuns printre primii la fata locului.”

Iubirea e pe 24 februarie – un nou proiect Dale Coolturale

Eu, unul, nu sunt cine stie ce patriot, in sensul ca imi iubesc tara mai putin decat familia si prietenii mei buni. Desi sunt deschis la tot ceea ce e nou, in anumite privinte sunt mai conservator. Adica, sunt conservator in privinta obiceelor, traditiilor si mi se pare de prost gust celebrarea, excesiva si denaturata de la sensul real, a unor „importuri”, care devin kitsch. De exemplu, Valentine’s Day.

Aceasta are un sens nobil – preamarirea iubirii, dar a devenit un kitsch cu scop material. Dragobetele, echivalentul mioritic al Valentine’s Day, incepe sa fie dat uitarii. Si la fel si obiceiurile de Dragobete, superbe, care se aveau loc pentru celebrarea amorului. Ca o tentativa de a elogia dragostea pura in stilul pur romanesc, in calitate de fondator al proiectului Dale Coolturale, am luat decizia de a initia un proiect intitulat „iubirea e pe 24 februarie”. Proiectul consta in publicarea, pe blogul Dale Coolturale, a mai multor poezii/proze scurte care sa aibe ca tema iubirea si/sau dragobetele (prin care sa aratm traditii, etc).

Doua din creatiile publicate pana pe 24 februarie vor fi premiate cu o carte (la alegere din mai multe). Creatiile dvs. se vor publica pana anul viitor si am obtinut o promisiune din partea unei edituri ca in 2011, pe 24 februarie, va avea loc o lansare de carte- „Iubirea e pe 24 februarie”. Cartea va contine intre 60-70 de creatii (proza si poezie), care vor fi selectionate de catre un juriu. Atentie unui autor ii va fi aleasa o singura creatie, chiar daca pe blog vor aparea mai multe. Asa ca daca vreti sa va alaturati proiectului scrieti-mi pe adresa mail bogdanb.pingu@gmail.com .

Atentie!Textele trebuie sa fie scrise cu diacritice si trimise in format word. Creatiile se vor publica pana pe 10 ianuarie 2011. Cei care detin site/blog vor trebui sa afisese pe blogul lor un link si unul din bannerele de promovare a proiectului de mai jos …

dimensiuni 250×45
BannerFans.com

<a href=”http://dale-culturale.blogspot.com&#8221; mce_href=”http://dale-culturale.blogspot.com”><img src=”http://img180.imageshack.us/img180/7435/520896331b862c7m3.jpg&#8221; mce_src=”http://img180.imageshack.us/img180/7435/520896331b862c7m3.jpg&#8221; border=”0″ width=”250″ height=”45″ alt=”Powered by BannerFans.com” /></a><br />

dimensiune 125×125
BannerFans.com

<a href=”http://dale-culturale.blogspot.com&#8221; mce_href=”http://dale-culturale.blogspot.com”><img src=”http://img444.imageshack.us/img444/88/5209032da1aff93m3.jpg&#8221; mce_src=”http://img444.imageshack.us/img444/88/5209032da1aff93m3.jpg&#8221; border=”0″ width=”125″ height=”125″ alt=”Powered by BannerFans.com” /></a><br />