A murit poetul Adrian Păunescu

Update: Recomand sa mai citiţi şi Uit că aţi plecat departe … , respectiv Viaţa

După 10 zile de suferinţă, perioadă în care a fost internat în spital, omulAdrian sursaPăunescu, s-a stins din viaţă. Inima i s-a oprit la ora 07.15, iar în urma lui au rămas lacrimi. Poetul Adrian Păunescu nu a murit, şi-a caştigat nemurirea.

„Astazi, 05.11.2010, la orele 07.15, inima maestrului Adrian Păunescu a încetat să mai bată. După nenumarate tentative de resuscitare a trebuit sa ne declaram învinşi… şi maestrul a plecat dintre noi”, a declarat medicul Şerban Bradisteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca.scrie EVZ.ro .

***

În lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul lînga mine
si n-am ce numar sa formez.

Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frînt,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormînt.

De convorbiri cu ei sunt gata
si în necunoscut ma zbat,
îi sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.

Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvînt,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamînt.

Formez un numar, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.

Si, vai, de-atîta timp încoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.

Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cînd o fi sa mor,
Am sa va caut în morminte,
Pe-un numar de interior. (Adrian Păunescu, Telefon peste moarte)

Biografie

Adrian Paunescu s-a nascut la 20 iulie 1943, in comuna Copaceni, judetul Balti, Basarabia, ca fiu al lui Constantin si Floarea.
Copilaria si-o petrece in comuna Barca, din judetul Dolj, fiind crescut mai ales de bunicii sai, Marin C. Paunescu (invatator, revizor scolar de Dolj, intemeietor de scoala si lacase de cultura) si Ioana Paunescu, si de mama sa vitrega, Constantina (Margareta) Paunescu.
Dupa absolvirea diverselor clase de scoala primara, gimnaziu si liceu, la Barca, la Carna si la Craiova (Liceele „Fratii Buzesti“ si „Nicolae Balcescu“), ramane fara sprijinul tatalui, care este dat afara din invatamant, pentru activitate anticomunista (si, ulterior, la Borsa – Maramures, arestat), Adrian Paunescu vine in Bucuresti, unde urmeaza ultimele doua clase la Liceul Central, pe care-l absolva in 1960. Din motive politice (tatal fiind detinut politic), nu se poate inscrie la Facultatea de Filologie a Universitatii Bucuresti, decat in 1963, pe care o termina in 1968. Intre 1970 si 1971, timp de un an academic, este bursier al Universitatii Iowa – S.U.A., sustinand, in ultima luna a programului american, conferinte in fata studentilor americani, la Universitatile: Ann Arbour, Chicago, Columbia din Washington, Michigan etc.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE!

AdaAdelinaAgnesAltcerseninAna CazacuAna UscaAncimestraAndreiBlue CaffeCaiusCammelyCarmenChat Noir,CollectorConsiliulCristi DimaCristi LisandruDispecerErase Rewind,FlaviusFosileGabituGabriela ElenaGabi IliesGabi Savitsky,GeaninaGeorgeGianaG1B2I3Gigi RusuTeo NegurăHai ca se poateIoan Sorin UscaKeltoi LandLuLukaMadiMelami,MikaMirelaMiss SunshineMnealuiNapocel,NatashaNice,  Orfiv,  AdelaSe-cretSebraSnakeStropi de sufletTeo,TheodoraVaniaVirtual KidVis si realitate,  World of Solitaire şi Ziarul de la 5.

Anunțuri

37 de gânduri despre &8222;A murit poetul Adrian Păunescu&8221;

  1. cate talente noi a descoperit Paunescu, cate suflete a incantat cu piesele de la Cenacul, cate poezii a scris. E un om care alasa ceva in urma. Un om care a adus bucurie in sufletul a mii de tineri intr-o vreme cand si pe gandire s-ar fi pus restrictie.
    „Manifest pentru sănătatea Pământului

    Aproape am ajuns să ne mândrim
    Că mai rapid în acest veac se moare,
    Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
    De boala bolilor fără scăpare.

    Stupizi actori ai tragicului rol,
    Mai şi avem puterea inumană
    De a vorbi despre acestă rană
    Ce va lăsa pământul strep şi gol.

    Noi sântem fiii veacului bolnav,
    Noi sântem canceroşii de elită.
    Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,
    Bieţi iovi pe o planetă părăsită.

    Şi mai avem şi straniul obicei
    De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
    Că moartea ne-a făcut averea ei
    Vânzând înstrăinata sănătate.

    Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
    Când vă vorbesc plângând la fiecare,
    Pentru un om sub cer e prea târziu…
    Un om măcar ireversibil moare.
    ……………………………………………..”

  2. Am plâns, am plâns deşi, pentru mine şi ştiu că şi pentru mulţi alţii, Adrian Păunescu continuă să trăiască în inimile şi memoria noastră ca poet, ca geniu, ca om şi român care şi-a iubit ţara infinit mai mult decât un regiment întreg de politicieni ai zilei. Aş vrea să mai vâd un om care să poată strânge la un loc atâta lume care sâ îl ovaţioneze până la delir din proprie dorinţă, aş vrea să mai văd un om care să reuşească să înflăcăreze şi să toarne iubire în suflete, iubire de ţară, iubire de părinţi, iubire pentru valorile româneşti, aşa cum făcea românul ADRIAN PAUNESCU…
    Titanul, poetul Adrian Păunescu era prin el ridicat în slava cerului. Ceea ce fac televiziunile acum este numai o încercare palidă de a repara tot răul pe care l-au făcut ignorându-l pe când era în viaţă.
    Steau lui va străluci pe bolta cerească, va străluci pe cerul literaturii, va străluci peste tot ce este romanesc .
    Fie-i drumul în nemurire presărat cu florile iubirii.

    Mulţumesc pentru vizită, vă mai aştept.

  3. elena agachi zice:

    De morti numai de bine, cum se spune! In rest, poate ca, partial, „Istoria unei secunde”. Sa nu confundam versificatia cu POEZIA!!! Ce Dumnezeu!

  4. Dumnezeu să-l ierte!
    … În “studenţie” participam la controversatele spectacole, fenomen, “Cenaclul Flacăra” de la Polivalentă…

  5. John Doe, ştiu sau intuiesc care ar fi „alocurile” unde m-aţi contrazice şi asigurându-vă de toată stima mea pentru acest lucru, vă mulţumesc că nu m-aţi contrazis. Timpul va dovedi că am spus totul în dreptate. Nu există om perfect şi maestrul era tot om ca noi, numai că avea talent, un uriaş talent. şi dacă punem în balanţă tot binele şi tot răul care l-a făcut acestei naţii, acestei ţări… răul păleşte. Dar aşa suntem făcuţi noi cei care nu am reuşit să ne ridicăm deasupra semenilor noştri, să ne străduim să găsim tuturor valorilor cât mai multe tare, nu care cumva să le dăm posibilitatea să strălucească.
    Cineva mai sus spunea „să nu confundăm versificaţia cu poezia” şi vreau să saubliniez că NU CONFUND POEZIA CU VERSIFICATIA. POEZIA lui Adrian Păunescu (bineînţeles nu toată, dar a umplut tone de pagini cu versuri!!!) este , conform tuturor canoanelor liricii, POEZIE şi nu mă refer doar la mesajul pe care-l transmit ci la modul de folosire al mijloacelor artistice, la perfecţiunea ritmului…. N-am să transform blogul dumneavoastră în câmp de bătălie, dar era necesar să specific acest lucru şi sunt gata oricând să-mi argumentez punctele de vedere.

    • doamna, dacă veti folosi in continuare pronume de politete nu cred că o sa vă mai puteţi argumenta pct. de vedere, cel puţin aici, aşa că haideţi să dialogăm simplu, ca de la om la om.
      in mare va aprob, dar dacă aş scrie o recenzie aş putea spune pe scurt despre majoritatea versurilor lui adrian păunescu următoarele: versuri, cuvinte simple într-o versificaţie şi aranjate de îţi conferă o cutremurare, o lacrimă, o emotie in general. si spre deosebire de alţi aşa-zişi poeţi … păunescu transmitea un mesaj , uşor de recepţionat, dar profund în sinea lui

  6. Trist e că foarte mulţi care nu ştiu ce-i ăla comunism şi nu au trăit sub Ceauşescu, nu au nicio jenă în a-l numi „poet de curte” sau mai ştiu eu cum. Atât au reţinut ei din colosala opera a Poetului.
    Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s